Potrivit TV100/Birsen Altuntaș, actorul Cansel Elçin s-a căsătorit cu actrița Zeynep Tuğçe Bayat.

Le-au fost alături familiile și prietenii.

*****

Cei doi sunt împreună din aprilie 2018, dar drumurile li s-au intersectat într-un proiect de televiziune din 2010: serialul  „Gönülçelen„ cu Cansel Elçin, Tuba Büyüküstün, Umut Kurt, İlhan Şeşen și Onur Saylak .

CANSEL ELÇİN s-a născut în 20 septembrie 1973 la Izmir/Turcia. Este actor de teatru și film, dar și regizor.
A locuit în Paris încă din anul 1982. Pentru a continua afacerile familiei, a studiat Științe Economice și Sociale. Chiar dacă, pentru o vreme, comerțul a fost preocuparea sa principală, a început cursurile serale de teatru și apoi s-a înscris la una dintre cele mai prestigioase școli de teatru din Franța, Ecole Florent, sub îndrumarea unor nume sonore precum: Gérard Depardieu, Sophie Marceau, Isabelle Adjani. La Ecole Florent, acesta a fost în aceeași grupă cuAudrey Tautou. A urmat și cursurile de cinema și teatru la Actor’s Studio care îl are ca fondator pe John Strasberg, fiul lui Lee Strasberg.

Acesta mărturisea cândva:

„Fiecare actor are un rol de neuitat. De pildă, rolul vieții mele este cel din serialul ” Hatırla Sevgili/Amintește-ți, iubire„ ).

În acel serial, Cansel Elçin a avut-o ca parteneră de rol principal pe Beren Saat. Au dat viață personajelor Ahmet și Yasemin.

ce1.jpg

Cansel Elçin se va întoarce pe micul ecran  în serialul „Sol Yanım/Stânga mea” ce va fi difuzat la Star TV, iar parteneră îi va fi Defne Samyeli.

Acesta a jucat, în perioada pandemiei de coronavirus, și în serialul lui Özcan Deniz, SINCRON, care va fi difuzat pe o platformă digitală.

*****

Zeynep Tuğçe Bayat s-a născut la 8 februarie 1990 la Mersin. A avut o pasiune pentru teatru încă din anii de liceu, dar a abdolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Marmara. În timpul stagiaturii, aceasta a revenit la vechea pasiune și a început să facă demersuri în acest sens.

A urmat cursuri de actorie în Spania.

La întoarcerea în Turcia, a jucat într-un spot publicitar al unei rețele de telefonie.

Apoi au început să vină ofertele pentru seriale.

A jucat în serialele „Çilek kokusu/Miros de căpșune„ și „Seviyor, sevmiyor/Iubește, nu iubește„, Afili așk/Dragoste stelară„

Joacă și în piese de teatru.

*****

Cansel Elçin este la a doua căsnicie, prima fiind cu Pınar Apaydın (2012-2018).